Nastere

Nasterea din ziua de azi. Dar de maine?

Text: Echipa Pravaliei Parintilor

Subiectul dezbaterii “nastere naturala sau nastere prin cezariana” nu se epuizeaza niciodata. Aceasta dezbatere nu este doar una interioara, in gandurile mamei care se pregateste pentru a da viata, ci s-a transformat, mai mult ca oricand, intr-o dezbatere intre medic si pacient, sau chiar intre cadrele medicale.

O dezbatere de principii si idei despre ce inseamna “binele” pentru cuplul mama-copil, ce este “normal” si ce este “patologic”, cat de sanatos este sau nu “naturalul” in general.

Undeva, o mama isi mangaie abdomenul unde se ascunde viata, cufundata in vise, nazuinte, traind furtuni de anxietate sau cufundandu-se in oaze de liniste si acalmie, contempland la nevoile ei si ale bebelusului ei si la cat de capabila este ea sa faca fata provocarilor ce vor urma.

In 2011, FONPC (Federatia Organizatiilor Neguvernamentale pentru Copii), prezenta concluziile primului studiu efectuat la nivel national despre urmarirea sarcinii si a nasterii: “Acompanierea Nasterii in Romania”. Era pentru prima data cand se lansa un semnal de alarma oficial vizavi de cresterea alarmanta a numarului de operatii cezariene (30% la nivel national, triplu fata de 10 ani in urma si dublu fata de recomandarea Organizatiei Mondiale a Sanatatii). Iar dintre nasterile vaginale, 30% erau provocate, adica declansate prin proceduri specifice medicale.

In anii urmatori incidenta cezarienelor a continuat sa creasca, mai ales in mediul urban, iar in anul 2019, voci din lumea politica au atras atentia in dezbateri in Parlament asupra faptului ca nasterile prin cezariana se realizeaza deja in proportie de 60% in unele clinici, acesta fiind un real semnal de alarma in ceea ce priveste politicile publice de sanatate. Concomitent, suntem fruntasi in ceea ce priveste mortalitatea si morbiditatea infantila in Europa.

Pe scurt, situatia nasterilor in prezent, in Romania este cam asa:
  • Institutional, nasterile au loc in maternitati, sub supravegherea medicului obstetrician, care este responsabil de actul medical al nasterii. Moasa este prezenta, insa, desi legislativ are dreptul de a asista nasterea naturala, conform normeleor metodologice de aplicare a acestei legi, dreptul ii este considerabil ingradit. La nivel european exista Directiva 2005/36/CE care reglementeaza excercitarea profesiei de moasa. Moasa este cea care ar trebui sa se ocupe de monitorizarea pre-, intra- si postnatala atat a mamelor cat si a bebelusilor cu risc scazut. Este ceea ce se si intampla de fapt in majoritatea statelor europene, in care moasa este persoana responsabila de asistarea nasterilor naturale, iar medicul obstetrician monitorizeaza si asista sarcinile si nasterile ce implica diverse patologii. Moasa este veriga lipsa a sistemului nostru de sanatate in ingrijirea materno-fetala, si din pacate, in 2019, portile ultimei Facultati de Moase din Romania, din cadrul Universitatii de Medicina “Carol Davilla” din Bucuresti, s-au inchis.
  • Statistic, in multe dintre maternitatile de stat sau private cel putin din Bucuresti, procentul de operatii prin cezariana depaseste 60%, insa exista maternitati, putine la numar, in care echipa medicala este focusata pe acordarea ingrijirilor medicale in acord cu cercetarile bazate pe dovezi si unde se incurajeaza nasterea naturala.
  • Exista o discrepanta intre sistemul de ingrijire materno-fetala din Occident (ne referim aici nu numai la ghidurile si protocoalele medicale detaliate, la rolul proeminent al moasei si la organizarea institutionala ci si la atentia care se acorda sanatatii psihice, emotionale a gravidei si a nou-nascutului pe parcursul sarcinii, nasterii si perioadei postnatale) si ceea ce se intampla in maternitatile din Romania (abaterile de la standardele europene, contradictiile legislative, pastrarea unor practici invechite ce promoveaza separarea copilului de mama dupa nastere).
  • Spre deosebire de generatiile anterioare, datorita accesului la internet si a liberei circulatii, parintii se informeaza mai mult. Viitoarele mame au acces la informatii despre travaliu, nastere, ingrijirea nou-nascutului, validate stiintific sau din zona pseudostiintei. Mamele constientizeaza faptul ca pot avea o opinie in ceea ce priveste experienta nasterii, cel putin pana la un punct. Se investesc emotii, se proiecteaza planuri, identitatea personala se transforma in timpul sarcinii si prin experienta nasterii. Viitorii tati isi doresc de multe ori sa participe activ, sa se implice in sustinerea emotionala a mamei, sa traiasca alaturi de ea momentul primului plans al bebelusului si sa se simta parte din noua familie, inca de la inceput.

Cercetarile stiintifice de actualitate si metaanalizele transmit cu consecventa aceeasi concluzie: nasterea naturala este de departe prima recomandare pentru o femeie sanatoasa si pentru un fat sanatos, beneficiile acesteia surclasand, pe toate planurile, riscurile. Operatia prin cezariana este recomandata doar in situatiile in care, din punct de vedere clinic, devine necesara.

Opinia mamei este importanta deopotriva.

Nu sunt relevante doar informatiile pe care le asimileaza ci si vulnerabilitatile personale sau increderea pe care o are in ea insasi. Sunt capabila sa trec prin aceasta experienta in felul in care ea este descrisa in jurul meu sau imi este teama de ea? Uneori aceata opinie este vaga, slab conturata, alterori ea este foarte ferma, poate chiar prea ferma. Uneori mama alege ca altcineva sa ia decizia in locul ei, alteori se considera unica persoana responsabila de felul in care experienta nasterii decurge. Aceste luari de pozitie nu sunt mereu constientizate si asumate, deci lucrurile se complica. Responsabilitatea actului nasterii devine un teren de coliziune, si nu de cooperare intre mama si cadrul medical.

Mamele au asteptari ridicate de la medicii lor, si o mare parte dintre acestea nu tin de probleme medicale: sa le raspunda constant la telefon, sa fie linistite in momentele de anxietate ce deriva din necunoscutul experientelor, sa fie prezenti pe toata durata travaliului pentru a se simti in siguranta, sa le tolereze felul in care simt nevoia sa se exprime sau sa se manifeste in timpul nasterii, sa simta ca sunt intelese, ascultate, respectate. Cu cat aceste nevoi sunt mai neimplinite, pacienta devine mai nelinistita, mai “necooperanta” – in exprimarea medicala, stari care se resfrang asupra dinamicii nasterii si au consecinte nu doar asupra relatiei dintre ea si cadrele medicale din jurul ei ci si asupra dezvoltarii ulterioare a relatiei cu bebelusul. Experienta nasterii este traita si incheiata cu sentimente de frustrare, neputinta, vinovatie, deceptie sau chiar rusine. Uneori mama ajunge sa perceapa nasterea ca pe un eveniment traumatizant, desi, din punct de vedere medical, totul a decurs perfect. Toate aceste nevoi – de a se simti in siguranta, de a se simti respectata, de a avea confort, sprijin emotional, libertatea de exprimare – resimtite de mama in travaliu si nastere sunt absolut firesti!

Nasterea nu este o boala, ci este un proces trait de femeie pe mai multe planuri, fizic, emotional, chiar si spiritual. In ciuda anxietatilor, a dificultatilor intampinate ocazional pe parcurs, mama cauta in timpul sarcinii, al nasterii si ca parinte sa se simta pur si simplu normala. Persoana. Om.

Medicului obsterician ii lipsesc parghii importante in aceasta interactiune: timpul si disponibilitatea de a fi acolo pentru gravida nu doar din punct de vedere medical, ci si emotional. Programul lui de lucru este in realitate limitat, ca al oricarui om. Pregatirea medicala este centrata pe rezolvarea patologiilor, pe eficienta. Este nevoie ca medicul sa exceleze in abordarea unor probleme care pot deveni, deseori, foarte dificile, de viata si de moarte. In lipsa unor ghiduri si a unor protocoale specifice si incluzive pentru toti profesionistii participanti in sala de nasteri, medicul obstetrician isi va planifica interventia si din punct de vedere al probabilitatilor unor eventuale procese de malpraxis.

In societatile occidentale, moasele au acest rol: de a consulta si de a informa viitorii parinti constant despre evolutia sarcinii, despre desfasurarea normala a travaliului si a nasterii, de a realiza o legatura securizanta emotional cu mama, de a o ajuta sa capete incredere in capacitatea ei de gestiona intr-un mod pozitiv, implinitor, experienta nasterii, indiferent sub ce forma. Cand riscul dezvoltarii unor patologii este ridicat, medicul obstetrician este cel care preia responsabilitatea cazului.  Moasele sunt cele care insotesc apoi mama in perioada postnatala prin vizite la domiciliu, unde ofera asistenta in ingrijirile acordate bebelusului, consiliaza parintii si sunt primele care identifica semnele instalarii depresiei postnatale, redirectionand catre psihologi acolo unde se impune. Moasa este prezenta peste tot, in mediul rural, in mediul urban, in fiecare casa atunci cand este nevoie de ea. Ea are pregatirea medicala necesara sa urmareasca sarcinilie, sa asiste nasterea naturala, sa consilieze parintii in alegerile lor. Este “prima linie” in identificarea riscurilor atat din punct de vedere fizic, cat si emotional, si este cea care face legatura intre mama si specialistul potrivit in depasirea dificultatilor cu care se confrunta.

Cursurile prenatale de pregatire pentru nastere (metode validate stiintific) ii ajuta pe viitorii parinti sa isi construiasca asteptari realiste vizavi de momentul nasterii, sa solicite de la personalul medical informatiile de care au nevoie pentru a intelege care este specificul situatiei lor si sa realizeze impreuna cu medicul un plan de nastere in acord cu nevoile pe care le au dar si cu posibilitatile existente sau pe care ei le pot accesa. Informatiile despre gestionarea nemedicamentoasa a durerii in timpul travaliului, despre intelegerea desfasurarii normale a travaliului dar si despre identificarea semnalelor de alarma ajuta mama sa devina mai constienta de ea insasi in momente in care altfel ar putea deveni anxioasa, sa fie mai increzatoare in fortele proprii si sa participe activ la luarea deciziilor in ceea ce priveste propriul corp si bebelusul, sa identifice din timp situatiile cu risc si sa actioneze in consecinta.

Cu cat mama petrece mai mult timp acasa in timpul travaliului, in mediul ei confortabil, cunoscut, in contact cu persoane dragi care sa ii ofere liniste si siguranta din punct de vedere emotional, cu atat creste probabilitatea ca starea ei sa aiba un impact pozitiv asupra dinamicii nasterii si ca experienta ei sa fie traita intr-un mod implinitor, complet, netraumatizat. Este necesar asadar ca mama sa fie informata sau sa se poata baza pe un profesionist care sa o ajute sa identifice cand este momentul potrivit sa ajunga la spital, cand siguranta spitalului prevaleaza in fata sigurantei mediului confortabil de acasa si ce poate ea face din momentul in care mediul institutional al spitalului impune anumite reguli, proceduri care pot veni in contradictie cu nevoile ei dar care, uneori, pot fi cu adevarat necesare pentru sanatatea ei si a bebelului ei.

O “nastere ideala” poate insemna lucruri atat de diferite pentru o mama, un tata, o moasa sau un medic.

Realitatea este de cele mai multe ori un compromis intre aceste viziuni. Totusi, in lipsa comunicarii, a  increderii in fortele proprii, a unei informari si a unei sustineri adecvate, a ajunge la un compromis poate avea un efect negativ asupra unui inceput care ar fi putut fi minunat: nasterea unei noi familii. Traumele emotionale la nastere, depresiile postnatale, sentimentul de vinovatie “ca nu am facut suficient”, socul unei nasteri naturale cand mama se pregatea in fapt pentru cezariana sau a unei nasteri prin cezariana cand mama aspira catre o nastere naturala sunt realitati cu care psihologii se confrunta saptamani la rand in cabinet, straduindu-se sa repare ce ar fi putut fi prevenit prin existenta verigilor lipsa ale sistemului: informarea corecta si asistarea securizanta si profesonista oferita prin cursurile prenatale de educare si pregatire pentru nastere si prin moase.

Este nevoie de o schimbare de paradigma in sistemul actual de ingrijiri acordate mamei si bebelusului. Insa fiecare dintre noi are responsabilitatea schimbarii propriei mentalitati. Avem nevoie de oamenii potriviti in locurile potrivite. Avem nevoie de echipe pluridisciplinare de specialisti, nu de profesionisti omnipotenti. Avem nevoie de mai multa asumare, la nivel personal, parinti si cadre medicale deopotriva, a nevoilor, a capacitatilor noastre, a responsabilitatilor dar si a limitelor.

Ne-am bucura sa aflam si care este parerea ta!

 

 

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns