Gimnastica prenatala

Din punct de vedere medical sarcina este considerată o stare specială a organismului. Programul kinetoprofilactic are în vedere îmbunătăţirea stării generale de sănătate şi dezvoltarea controlului asupra corpului atât în repaus cât şi în mişcare. Adaptarea organismului la noile condiţii se face mai uşor dacă gravida ştie la ce se expune atunci când rămâne însărcinată şi dacă acordă o atenţie deosebită celor nouă luni de sarcină. Variabila hormonală are efect atât la interior cât si la exterior. Apar schimbări de statică începând cu trimestrul II de sarcină, schimbări care pot avea repercusiuni în timp. Fie că este vorba de dureri de spate asociate cu furnicături la nivelul braţelor, pierderea de urină, sau chiar extinderea exagerată a muşchilor abdominali, gravida trebuie să ştie şi să prevină sau să evite instalarea acestor afecţiuni.

Gimnastica prenatala

Organismul este setat ca în primele luni după naştere să  îşi refacă rezerva de energie anterioară sarcinii dar şi forma fizică, fie că vorbim de tonus muscular sau de restabilirea aliniamentului corporal. În urma creşterii în volum a uterului, majoritatea femeilor dezvoltă cifoze sau lordoze lombare, afecţiuni care pot fi evitate în timpul sarcinii sau, în cazuri mai severe, tratate în primele luni imediat după naştere. Însă puţine sunt cazurile când mămicile au “libertatea”de a-şi acorda atenţie. Problema majoră cu care se confruntă un numar considerabil de mămici este că la un an după naştere şansele de recuperare sunt mici sau presupun un timp şi un efort mult mai mare.

Scopul atelierului este de a informa şi a preveni apariţia unor afecţiuni care au legatură strictă cu perioada sarcinii. Disconfortul resimţit de femeia însărcinată este proiectat ca stare şi asupra bebeluşului. O postură incorectă poate contribui la apariţia oboselii sau la imposibilitatea de a respira corect şi complet ceea ce poate duce la stări de ameţeala,de pierderea echilibrului şi alte situaţii care afectează bunăstarea gravidei şi a bebeluşului..

Atelierul este dedicat gravidelor aflate in trimestrul I- II de sarcină şi/sau femeilor care intenţionează să devină mămici.

Durata cursului este de 6 ore si este structurat astfel:

 

Capitolul I: cateva informaţii legate de modificări care apar la nivelul coloanei vertebrale, abdomen, perineu, bazin.

Capitolul II: afecţiuni care pot fi prevenite sau chiar evitate în perioada sarcinii: cifoză, lordoză, diastază abdominală, incontinenţă urinară, sindrom de tunel carpian

Capitolul III: măsuri de prevenţie: exerciţii, masaj, posturări cu sau fără partener ( pentru dureri de spate, dureri de şold,  picioare umflate, refacerea tonusului perineal, reflux gastric, etc.)

Capitolul IV: informaţii legate de purtatul tocurilor, ridicarea obiectelor de pe jos, poziţii corecte de somn, folosirea mingii de gimnastica, etc.

 

Trainer: Cristina Toma, kinetoterapeut

 

Următorul atelier: 21-22 octombrie,

sambata 10:00 – 14:00 (parte teoretica)

duminica 10:00 – 12:00 (parte practica)

Pret: 90 lei/persoana

 

TOMBOLA: VOM TRAGE LA SORTI IN CADRUL ATELIERULUI NUMELE A 3 PARTICIPANTE INSCRISE CARE VOR PUTEA BENEFICIA DE O SEDINTA GRATUITA DE MASAJ PRENATAL

Programări:

0737017930

 sau contact@pravaliaparintilor.ro