Relatia mama-bebelus inainte de nastere

Nasterea fast-forward

…sau cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din … manual

scris de Alina

Povestea mea, e una clasică… femeia care află că va fi mamă, că va avea un bebeluş si implicit o naştere şi începe imediat să-şi facă scenarii despre cum va fi acel moment. Mai întâi se uită în jur, află despre experienţele altor mame, inclusiv a propriei mame şi ia rapid o decizie. Cezariana! – e rapidă, mai puţin dureroasă, scapi repede, fără travaliu chinuitor de x ore, o metodă modernă, civilizată de a naşte… singura problemă operaţia…cicatricea de după şi faptul că te condiţionează să te opreşti la 2 copii. Cam aşa gândeam eu la ora aia, adică atunci când sarcina avea vreo 5 luni şi prietenele, rudele mă intrebau curioase cum voi naşte. Următoarea etapă a fost perioada de dubii: dar dacă nasc natural … (gânduri pozitive: poate voi avea un travaliu scurt şi bebe va veni rapid, nu cum s-a chinuit mama cu travaliu indus, vreo 17 ore, abandonată de medicul ei pe masa de naşteri, noroc cu moaşa…; gânduri negative: epiziotomia grrr, incontinenţa urinară de mai târziu, travaliu prelungit) dar dacă nasc prin cezariană (aici deja ştiam sigur cum stau lucrurile, care erau etapele).

Recunosc că naşterea naturală nu prea mă motiva, mai degrabă mă speria (internetul în acea perioadă nu era cel mai bun prieten, citeam tot felul de poveşti îngrozitoare despre naşterea naturală) dar începusem să aud tot felul de variante pro naştere naturală (e mai sănătos pentru mămică, e bine şi pentru bebeluş, organismul are propria lui inteligenţă, în mod normal te ajuta, nu rămâi de una singură în travaliu, sunt nişte etape, etc).

Lunile “însărcinate” au trecut mai repede decât credeam şi întâmplător sau nu, la recomandarea unui prieten, eu şi soţul, am decis să mergem la cursurile Lamaze… pentru că prietenul le-a lăudat atât de mult şi chiar a insistat să mergem, m-am interesat şi am zis că merită să sun şi să ne programăm. Menţionez că nu luasem nicio hotărâre legată de modalitatea de a naşte, dar simţeam nevoia să vorbesc cu cineva avizat, să mă lămurească şi pe mine cum e cu sarcina în ultimele săptămâni, cum e cu travaliul, naşterea, nou-născutul, alăptarea, posibile riscuri, abordarea medicului obstetrician şi a întregii echipe de la naştere, pregătirea unui plan de naştere… foarte multă informaţie de care nu aveam habar.

Am cunoscut-o astfel pe Mariana Oancea, educator Lamaze, care ne-a răspuns cu răbdare şi naturaleţe, la absolut toate întrebările posibile şi imposibile legate de momentul naşterii, ne-a prezentat filozofia lamaze şi am aprofundat ce înseamnă cezariana şi ce înseamnă naşterea naturală, ce implică fiecare. La întâlnirile Lamaze recapitulam informaţia de la cursul precedent,  pentru a rămâne cu ea cât mai bine imprimată, pentru a fi pregătiţi pentru momentul mult aşteptat. Mi-a plăcut mult cursul şi l-aş recomanda cu toată convingerea viitoarelor mămici, ajuta enorm să iei nişte decizii, eşti mult mai sigură pe hotărârea pe care o iei (daca naşti natural sau cezariană, dacă merită să-ţi asculţi medicul obstetrician până la Dumnezeu sau îţi pui punctul de vedere cu determinare, dacă este cazul, pentru că sistemul medical românesc poate să-ţi rezerve multe surprize şi nu neapărat plăcute).

Alegerea mea…a venit de la sine… undeva în inconştient alesesem, numai că îmi era frică de necunoscut şi preferam să o las acolo până ÎNŢELEG ce înseamnă naşterea. Am ales să nasc natural, eram foarte hotărâtă şi împăcată cu mine şi cu inteligenţa corpului meu. Cursul m-a ajutat să-mi găsesc răspunsuri, să aflu lucruri noi şi să evit un travaliu indus la propunerea medicului meu “foarte bine intenţionat”.

Sarcina mea s-a prelungit până aproape de 42 săptămâni şi mi-am propus că ar fi indicat să-l las pe soţul meu cu emoţiile specifice şi să apelez la o prietenă la naştere, doula Raluca Petre, o persoană care să ştie ce să facă si cum să se comporte în acele momente delicate atât pentru mamă cât şi pentru copil… şi pentru tată. 🙂 . Am cunoscut-o pe Raluca, la recomandarea Marianei, o persoană extrem de calmă, caldă, simpatică şi foarte bine documentată. Aveam emoţii până să o cunosc, pentru ca eram într-un stadiu avansat de însărcinare şi mi-aş fi dorit să mă potrivesc cu acea persoană care va fi alături de mine în acele momente ale naşterii. Faptul că a fost foarte blândă, înţelegătoare şi răbdătoare, şi m-a lăsat să-mi “exprim” travaliul aşa cum am simţit, a fost ceea ce îmi doream.

Partea amuzantă aici începe… travaliul meu a fost foarte funny… în niciun caz nu s-a potrivit cu ce zicea la carte (deşi eu eram foarte pregătită, cunoaşteam toate fazele, etapele travaliului până la expulzie). În ziua premergătoare naşterii am ieşit cu soţul la cumpărături (ştiam că urma să nasc în cel mult o zi, pentru că membranele se fisuraseră deja, fusesem dimineaţa la medic pentru monitorizarea sarcinii şi m-a anunţat că pot pleca acasă, că oricum în maxim 24 de ore se va produce travaliul şi mă voi reîntoarce) am avut nişte simptome destul de vagi (eram deja în faza latenta a travaliului, dar nu conştientizam) am vorbit cu Raluca la telefon, şi m-a îndemnat să stau liniştită şi să mă odihnesc pentru că trebuie să fiu pregătită pentru ce urma. N-am apucat să mă odihnesc prea tare… că deja pe la ora 1 dimineaţa, într-o zi de 5 martie, băiatul meu dădea semne clare că nu mai are unde să se ducă şi că vrea afară 🙂 Ceva normal, dureri mici ca la menstruaţie… eram relaxată, ştiam ce urmează… numai că pe la ora 2.30 situaţia era alta. Aveam pe telefon o aplicaţie care contoriza contracţiile şi m-am pus pe înregistrat. Problema era ca începuseră să fie din ce în ce mai dureroase şi dese, nu coincidea cu ce învăţasem eu, faza latenta cu contracţii lente şi cu intervale mari între ele nu exista…. Contracţiile erau tot mai dese şi mai dureroase, aşa că pe la 4:30 am sunat-o pe Raluca să vină şi să mergem împreună la spital. La fel ca şi mine Raluca a crezut că e o primă fază a travaliului de acomodare şi regularizare a contracţiilor, că o să dureze în jur de 12 ore, şi apoi va urma faza activă, numai că totul se derula prea repede pentru mine… s-au sărit nişte etape, totul era pe fast-forward, dureri mari, intram dintr-o contracţie în alta, contracţiile prelungite… îmi era imposibil să mă întind … imposibil să stau în picioare… mă tot întrebam cum voi ajunge eu la spital în condiţiile astea? şi dacă durerile sunt atât de mari eu sigur vreau epidurală (în momentele de dinainte doream să nu se intervină sub nicio formă medical asupra mea şi a travaliului, dar nu realizam că fazele travaliului se comprimasera foarte mult şi mă apropiam cu paşi repezi spre momentul expulziei). Aveam de străbătut un drum destul de lung până în Băneasa, era ora 6.30 dimineaţa, zi de luni, cu traficul specific începutului de zi, iar eu nu mă hotăram dacă să mai aştept sau să plec (mă gândeam să aştept ora 9 şi atunci va fi mai liber şi poate şi eu mai bine…) dar intuiţia soţului a bătut intuiţia mea, insistent mi-a dat de înţeles că e cazul să mergem, şi împreună cu Raluca am pornit în cel mai comic şi aventuros traseu din viaţa noastră. Cu greu am stat pe scaunul de maşină, parcă îmi venea să rup podeaua cu picioarele, atât de tare mă durea, iar când venea contracţia efectiv ţipam …parcă să descarc cumva durerea.

Nici nu trec 10 minute de la plecare, că eu îmi anunţ soţul şi pe Raluca că îmi vine să împing şi că nu mă pot controla… ei speriaţi încearcă să mă relaxeze, să respir sacadat să mă abţin de la împingere (în momentul ăla am crezut că e o gluma proastă) şi să mă axez pe respiraţie în continuare… Depăşim momentul, soţul semafoarele pe roşu, nivelul adrenalinei cred că era la cote maxime la noi în maşină, când îi anunţ că “mi s-a rupt apa” (deja mă speriasem că nimic nu mai semăna cu ce ştiam eu) blugii uzi, total neplăcut, pentru cineva care voia să ajungă cât mai uscat la spital. Într-un final,după o cursă demnă de raliu, ajungem la maternitate, zic eu la timp. Îmi amintesc că pe hol la intrare erau câteva gravide (cel mai sigur urmau să nască prin cezariană, având în vedere că era clinica privată unde procentul cezarienelor era foarte ridicat iar moaşele şomau la propriu ) iar eu încercam să disimulez, să n-arăt că am dureri aşa mari şi că mă sfâşii de durere, cumva voiam să nu induc teroarea, dar în ciuda eforturilor mele eroice de a ascunde starea mea reală parcă şi aud…”aşa de tare se vaită…ce va face mai încolo (bineînţeles că acea persoană nu ştia că în urma examinării la camera de gardă eram trimisă deja în sala de naşteri pentru că aveam dilataţie maximă şi mă apropiam de expulzie). Ţin minte că era ora 7:10 când am ajuns în sala de naşteri iar la 7:40 îl aduceam pe lume pe Călin, cu un Apgar de nota 10 (şi dacă mă gândesc mai bine, acum tot glas de nota 10 are :)).

Totul a fost pe repede înainte, n-aş fi crezut că voi avea parte de o naştere atât de dinamică nici în cele mai frumoase reverii ale mele, dar sunt fericită că mi-am îndeplinit planul de naştere şi că am născut un băieţel frumos şi sănătos iar eu mi-am revenit fantastic de repede în perioada post partum.

P.S. Nu vreau să ştiu ce se întâmpla dacă nu –mi ascultam soţul şi nu părăseam cât mai repede domiciliul, căci ora 9 clar nu era un termen potrivit pentru naşterea lui Călin.

Ca recomandare din experienţa personală, pentru viitoarele mamici, aş spune :

–       Să aibă încredere în Eul lor interior, în acea forţă interioară care le arată ce alegere trebuie să facă indiferent de ce se întâmplă în jur, să fie conectate la propriul corp şi să-l asculte;

–       Să apeleze atunci când intuiţia “spune”, la o a doua opinie medicală, daca ceva le indică anormalitatea situaţiei, indiferent de moment, fără teamă, fără ruşine (eu am fost în această situaţie, când medicul meu care urma să mă asiste la naştere şi a fost lângă mine la fiecare consultaţie pe perioada sarcinii, mi-a indicat iniţierea inducerii travaliului pentru că depăşisem cele 40 de săptămâni – am refuzat, pentru că nu doream să se intervină sub nicio formă asupra mea, a travaliului meu sau a copilului meu, ştiam că pot duce sarcina până la 42 de săptămâni, simţeam că bebeluşul e bine; am semnat o declaraţie pe proprie răspundere că refuz inducerea şi că îmi asum orice risc, şi am apelat la o a doua părere medicală care mi-a confirmat că bebeluşul era bine şi nu era cazul de inducere sub nicio formă; mă bucur şi acum pentru decizia luata)

–         Nu va lăsaţi intimidate (şi mă refer la cei care au un comportament neprofesionist şi uneori uită jurământul lui Hipocrate) ; la un moment dat o părere din partea unui “specialist” poate cântări enorm, dar să ne amintim că şi ei sunt oameni care nu deţin adevărul suprem şi uneori în spatele unor vorbe se ascund intenţii/interese personale (un medic fost ginecolog cu mare greutate, actual bun echografist mi-a spus FĂRĂ să-i cer părerea că din experienţa lui, la constituţia mea corporală, “bazinul prea mic”, nu voi reuşi niciodată să nasc natural, asta pe un ton sfidător, fără să ţină cont de faptul că eram în ultimul stadiu al sarcinii, că poate dacă nu eram atât de convinsă de ceea ce voiam să fac, putea să mă dărâme psihic, doar era părerea de specialist cu ani buni de experienţă… iar exemple sunt multe).

–       Planul de naştere – Ţineţi cont de el şi impuneţi-l cu blândeţe  medicului vostru

–       Fisurarea membranelor n-a fost motiv de reţinere imediată în spital (cum ştiu că se practică prin spitalele din România), am plecat, m-am simţit foarte bine în acea zi, n-am păţit nimic, travaliul s-a declanşat natural aşa cum mi se spusese, iar în urmatoarea zi am născut fără nicio problemă.

–       Daca totul decurge bine, şi începe travaliul acasă, şi nu există nimic anormal, încercaţi să nu vă grăbiţi să ajungeţi cât mai repede la spital, pentru că nu câştigaţi timp, ci un travaliu medicalizat şi dureros.

–       După naşterea bebeluşului, optaţi pentru alăptarea micuţului şi evitaţi pe cât posibil hrănirea artificială, vor fi “specialişti” care vor recomanda laptele formulă.

–       Sunteţi viitoare mămici, nu sunteti persoane bolnave, deci titulatura de “pacientă” nu vi se potriveşte.

–       Exersaţi metodele de relaxare şi de respiraţie, vă vor fi utile în travaliu, dacă optaţi pentru naştere naturală 🙂